RSS Vineri, 03.10.2025, 12:52 | Salutare Oaspete | Înregistrare | Logare
Main » 2008 » Iulie » 13 » Eugen Doibani: „Muzica de la noi este egoistă. Nu se vede o lumină la sfârşitul tunelului”
Eugen Doibani: „Muzica de la noi este egoistă. Nu se vede o lumină la sfârşitul tunelului”
01:08

    Acum câţiva ani încerca timid piaţa muzicală din Chişinău. Tânărul din Orhei debuta pe scena mare în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică “Două inimi gemene” în memoria lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, la secţiunea compoziţie. 


    Deşi nu a luat vreun premiu important atunci, a reuşit ceva mai mult, să impresioneze. Un an mai târziu, prezenta, la acelaşi festival, o variantă foarte îndrăzneaţă a piesei „Indiferenţa”, din repertoriul îndrăgiţilor artişti, piesă care a fost apreciată de tinerii săi colegi, dar şi de cei „trecuţi prin viaţă” şi foarte exigenţi. Ambiţios, tenace şi perseverent, cantautorul Eugen Doibani crede că şi muzica „made in Moldova” poate să sune „în conformitate cu realitatea”, iată de ce este foarte critic, autocritic şi direct când vine vorba de show-biz-ul autohton.

Pedagogie

    În prezent, Eugen Doibani este student la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Facultatea canto, estradă şi jazz. Înainte să vină la Chişinău însă, a făcut pedagogie în Orhei. Deşi nu este primul muzician care mai are o meserie pe lângă muzică, Eugen Doibani nu renunţă la studiile pe care le-a făcut anterior: „Ştiu că voi folosi capacităţile pe care le-am dezvoltat la pedagogie în anul III de studii la Academie, pentru că avem o disciplină care se numeşte Pedagogie muzicală şi la care îi vom învăţa canto pe colegii noştri mai mici de la facultate”.

Fonogramă

    Dispoziţia Ministerului Culturii şi Turismului de a interzice interpreţilor folosirea fonogramei în sălile de stat a aprins spiritele. La acest capitol, Eugen Doibani nu se situează într-o tabără anume: „Sunt la curent şi consider că această dispoziţie nu va fi pusă în aplicare, pentru că sunt multe momente ce trebuie respectate. În cazul în care Ministerul obligă interpretul să cânte live, atunci şi aparatajul trebuie să fie corespunzător, însă la concertele comandate de stat aparatajul n-a fost niciodată corespunzător. Cei care nu pot cânta pe viu şi se simt cu musca pe căciulă vor avea probleme dacă această dispoziţie va deveni lege. Cei care s-au folosit de fonogramă doar pentru că aşa cântă toţi, nu se vor confrunta cu o astfel de problemă, ei îşi vor prezenta doar calităţile vocale aşa cum sunt şi chiar mult mai bine, pentru că atunci când eşti în studio vezi în faţă doar regizorul de sunet şi nu ai emoţiile care te încearcă atunci când cânţi în faţa unui public. Când evoluezi în faţa publicului, de fiecare dată, apar emoţii şi sentimente noi, simţirile se transmit printr-o interpretare mai energică, mai viu colorată”.      

Album de debut

    Deşi s-ar părea că şi-a luat o pauză de la scena noastră, nu e nicidecum aşa. Eugen Doibani este la fel de muncitor şi creativ, atât doar că scrie mai mult pentru alţii şi este foarte selectiv în ceea ce ţine de albumul de debut. „În ultima vreme activez mai mult în calitate de compozitor şi vreau să-mi întăresc această poziţie, chiar dacă nu intenţionez să abandonez domeniul interpretativ. Colaborez cu Diana Grigor, Alexa, dar şi alte tinere interprete de care veţi auzi încă. Compun şi pentru mine, experimentez în mai multe genuri muzicale, vreau să încerc bosanova, jazz. În toamna asta vreau să lansez albumul de debut, care va fi divers în ceea ce priveşte genurile muzicale şi care va prezenta interes pentru toţi ascultătorii”, spune Eugen.

Compoziţie

    Tinerii compozitori sunt „păsări rare” în peisajul nostru muzical, iată de ce am ţinut să aflăm cum se simte Eugen în acest mediu, deoarece, pe lângă faptul că este un interpret a cărui popularitate prinde contur, protagonistul nostru scrie şi piese care se bucură de succes la public şi printre cântăreţi. „Am încredere în forţele mele, poate anume din motivul că suntem puţini compozitori. Îmi menţin poziţia pentru că sunt tineri care au nevoie de piese noi şi nu vor să se adreseze la cei care deja şi-au epuizat ideile sau au idei despre care se spune că sunt învechite. Cred însă că şi un compozitor mai în vârstă, care nu scrie de multă vreme, are posibilitatea să revină pe poziţii, dacă ascultă mai multă muzică nouă, ascultă ceea ce este în topuri peste hotare, poate să se inspire pentru piesele noi”, afirmă Eugen Doibani.

Inspiraţie

    La capitolul inspiraţie, cantautorul nu are secrete: „Mă inspir din muzica de peste hotare, pentru că am ajuns la concluzia că la noi nu ai din ce te inspira. Mă inspir din muzica românească în care ritmurile sunt mult mai energice şi de la care avem ce învăţa şi la capitolul aranjament. De peste hotare mă inspir din muzica Vestului, dar şi în muzica din Europa există armonii ce lipsesc în muzica americană, diferenţa între armonii este foarte mare. În SUA se ascultă pop-rock-ul, în Europa e mai mult euro-dance, îmi pare rău că Moldova nu intră nici cu picioarele şi nici cu mâinile nici într-o categorie. Muzica de la noi este egoistă şi personalizată, ceea ce este foarte rău, pentru că nu se vede o lumină la sfârşitul tunelului”, conchide cantautorul Eugen Doibani.


Sursa: http://www.flux.md/articole/3848/

Views: 8365 | Added by: Admin
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Registration | Login ]

Chestionar

Ce părere aveţi despre legea ce interzice fonograma?
Total raspunsuri: 77

Calendarul ştirilor

«  Iulie 2008  »
Lu Ma Mi Jo Vi Sm Du
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Caută