RSS Vineri, 03.10.2025, 12:52 | Salutare Oaspete | Înregistrare | Logare
Main » 2008 » Ianuarie » 4 » Compozitorul anului: Eugen Doga
Compozitorul anului: Eugen Doga
20:13

Eugen Doga (n. 1 martie 1937) este un compozitor din Republica Moldova, care a fost ales ca membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992).


Biografie

Născut la 1 martie 1937 în satul Mocra, azi raionul Rîbniţa, Republica Moldova. A absolvit Conservatorul din Chişinău (clasa de violoncel condusă de G. Hohlov, 1960) şi Institutul de Arte "G. Musicescu" (clasa de compoziţie condusă de S. Lobel, 1965). A fost violoncelist în Orchestra Comitetului de Stat al R.S.S.M. pentru Televiziune şi Radiodifuziune (1957–1962), profesor la Şcoala de Muzică "Şt. Neaga" (1962–1967), membru al colegiului repertorial-redacţional al Ministerului Culturii al R.S.S.M. (1967–1972). A fost deputat în Sovietul Suprem al R.S.S.M. de legislaturile IX, XI, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova.

Domeniul în care se afirmă cu vigoare şi care îi aduce notorietatea internaţională este arta componistică. Debutează în 1963 cu un cvartet de coarde, pentru a se impune, pe măsura cuceririi altitudinii profesionale, prin multiple vocaţii şi disponibilităţi. Este autor al unor lucrări valoroase în genul muzicii de estradă, de film şi de scenă. A scris muzică la peste 200 de filme: "Se caută un paznic" (regizor Gheorghe Vodă); "Nunta la palat" (regizor Vlad Ioviţă); "Singur în faţa dragostei" (regizor Gheorghe Vodă); "Zece ierni pe o vară", "Explozie cu efect întârziat", "Durata zilei" (regizor V. Gagiu); "Casă pentru Serafim" (regizor I. Burghiu); "Lăutarii", "O şatră urcă spre cer", "Dulcea şi tandra mea fiară", "Anna Pavlova" (regizor Emil Loteanu); "Patul lui Procust" (regizor S. Prodan) etc. E semnificativă contribuţia la dezvoltarea filmului de animaţie din republică, realizând coloana sonoră a peliculelor "Capra cu trei iezi", "Maria Mirabela" (regizor Ion Popescu-Gopo), serialul "Guguţă" ş.a. A semnat muzica pentru spectacolele: "Radu Ştefan, întâiul şi ultimul"; "Pe un picior de plai"; "Ce frumoasă este viaţa"; "Păsările tinereţii noastre"; "Sfânta sfintelor"; baletele "Luceafărul" şi "Venancia" ş.a.

Are la activ mai multe cantate, printre care: "Curcubeul alb"; "Primăvara omenirii"; "Vocea omenească"; poeme-simfonice, printre care: "Inima veacului" şi "Slăvim Moldova". A compus o simfonie, piese instrumentale de cameră, romanţe, poemul simfonic "Mama", ciclul pentru orchestra de estradă "Ritmuri citadine", ciclul coral "Marş gigant", 4 cvartete de coarde, cântece de estradă ("Codrii mei frumoşi", "Cântec despre oraşul meu", "Cred în ochii tăi", "Florile dragostei", "Iubeşte, iubeşte", "Am visat ploaia" etc.), cântece pentru copii ("Imn soarelui", "Fie soare întruna", "Moş Crăciun" ş.a.).

Spectrul variat al genurilor abordate demonstrează interesul compozitorului pentru cele mai diverse modalităţi de exprimare sonoră, pentru zone tematice şi stilistice diferite. Muzica sa este, în toate ipostazele, antrenantă, vibrantă şi sinceră, ea cucereşte ascultătorul prin generozitatea melodică şi autenticitatea emoţiei pe care o comunică.

Portretul lui Eugen Doga pe un timbru din Republica Moldova.

Portretul lui Eugen Doga pe un timbru din Republica Moldova.

Creaţiile compozitorului au fost înalt apreciate de juriile unor prestigioase festivaluri internaţionale. Filmul "Lăutarii" a fost premiat cu "Scoica de argint" la Festivalul internaţional de filme de la San Sebastian (1972), pelicula "O şatră urcă spre cer" - cu "Scoica de aur" la acelaşi festival (1976). Doctor Honoris Causa al Institutului Internaţional de Cinematografie din Moscova.

A fost distins cu titlurile de "Maestru Emerit al Artei din Moldova", Artist al Poporului din R.S.S.M., Artist al Poporului din U.R.S.S., laureat al Premiului "Boris Glavan" al Comsomolului din Moldova, laureat al Premiului de Stat al R.S.S.M. şi al Premiului de Stat al U.R.S.S. A fost decorat cu "Ordinul Republicii", Ordinul "Steaua României", Medalia "Mihai Eminescu", Medalia de Aur "Omul secolului XX".

La data de 30 decembrie 1992 a fost ales ca membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.


                                                                                                                   Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Doga
Views: 2703 | Added by: Admin
Total comments: 3
3 viteara  
0
nrmalinii ciuvac wink

2 violeta  
0
este un om care merita tot respectul nostru! ok wink smile smile smile smile smile smile smile smile smile smile smile smile smile wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink

1 DIANA or:BENDER  
0
nimic interesant! eu caut alt ceva! de ce nu pot gasi?

Only registered users can add comments.
[ Registration | Login ]

Chestionar

Ce styluri de muzica preferati mai mult?
Total raspunsuri: 229

Calendarul ştirilor

«  Ianuarie 2008  »
Lu Ma Mi Jo Vi Sm Du
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Caută